Titlu: Poetica descompunerii în teatrul lui Matei Vișniec
An apariție: 2021
ISBN: 978-606-060-046-6
Domeniu: Filologie
Detalii: Primele decenii ale secolului XX sunt marcate de confruntarea existențialismului cu modernitatea, mai întâi din perspectiva teoriilor filosofice, și secundar, din perspectiva raportului filosofiei cu ficțiunea, spațiul literar consacrând nume emblemă în epicentrul intelectual și artistic al Europei, Paris: Sartre, Camus. Dincolo de reperele pur istorice și de contribuția teoretică a filosofiei existențialiste, secolul XXI propune un alt tip de experiență în planul retrăirii absurdului, o perspectivă în care indivizii nu își mai recunosc rolurile sociale, relațiile și funcțiile care fuseseră ordonate cândva de ordinea divină a lucrurilor. Iată că în domeniul controversat al absurdului literar și la aproape 50 de ani de așteptare a lui Godot, dramaturgul român Matei Vișniec, completează seria scriitorilor „voce”, denunțând urmările impactului dintre plurivalentul absurd existențial și fragila ființă a secolului XXI : înstrăinarea într-o lume fără articulații, dezumanizarea și descompunerea până la dizolvarea într-un infinit terifiant. Din aceasta perspectivă, Poetica descompunerii în teatrul lui Matei Vișniec se concentrează pe un corpus de texte dramatice care surprind omul termen-temă în diferite ipostaze ale ,,descompunerii” sale.
Urmărind filonul existențialist și propagarea acestuia în literatură, lucrarea conturează în prima parte elemente de absurd filosofic în spațiul european (Kirkegaard, Sartre, Camus), reiterează tradiția literară şi teatrală a absurdului prin concepte-cheie: ,,satira absurdă”, nonsens, ironie, irațional, grotesc, arcuindu-se în mod firesc și asupra posibilelor rădăcini româneşti ale absurdului: Caragiale, Urmuz și Ionesco. Cunoașterea exhaustivă a exegezei critice anterioare conferă consistență și originalitate demersului critic.
Pentru partea a doua, textele alese satisfac necesități auctoriale de analiză literară, prin care se destratifică profund și metodic nonsensul de sens, necuvântul de cuvânt, pentru toate palierele interpretative, pentru a se ajunge la esența textului dramatic, prin metafora simbol. Situațiile-limită, lipsa autenticității în raporturile interumane, izolarea, însingurarea, fragilitatea și impermanența vieții se circumscriu peisajului dezolant al existenței umane postmoderniste. În viziunea autoarei, seria pieselor puzzle din ,,Teatru-descompus” nuanțează un ,,itinerariu al condiției umane”, o ,,istorie a involuției”, istorie care sondează abisul condiției umane până în punctul ireversibil al schimbării acesteia și trecerii în alte forme de viață: șobolonul. Piese precum Omul din care a fost extras răul , Hotel Europa complet, Femeia ca un camp de luptă… fabulele filosofice Ultimele zile ale Occidentului intră, pe rând, sub lupa disecantă pentru a revela direcția spre care îndreaptă civilizația umană. ,,Spre deosebire de tandra indiferență a absurdului camusian,” remarcă autoarea, ,,absurdul lui Matei Vișniec este unul mult mai violent, pentru că se recurge la grotesc, ironie, nonsens, macabru. Dezechilibrul grav dintre eu (rațiune) și social conduce către farse tragice și personaje-umbrelă, personaje generice, incerte, oscilante, manipulate. Râsul devine grimasă și îngheață într-un flux temporal, în navete spațio-temporale cu dublu sens.” Remarcăm și apelul la un aparat conceptual din domeniul psihologiei, unele personaje devin studii de caz, psihanalizabile, conform grilei freudiene, dar și analiza unei ,,imagini a duplicității” în romanul Cafeneaua Pas-Parol, cu care se încheie aventura critică. Adresată unui lector avizat, cartea propune o lectură densă pentru o cheie de receptare a unui univers dramaturgic contemporan, în care desacralizarea, distopia, obsesia și oroarea întregesc un tablou al unei lumi aflate în pragul colapsului.