Szabo Dan-Alexandru, Veres Cristina, Banceu Cosmin Marian, Noi tehnologii în recuperarea medicală. Volumul I. Aplicarea tehnologiilor actuale în patologiile genunchiului, umărului și ale coloanei vertebrale


Autor: Szabo Dan-Alexandru, Veres Cristina, Banceu Cosmin Marian

Titlu: Noi tehnologii în recuperarea medicală. Volumul I. Aplicarea tehnologiilor actuale în patologiile genunchiului, umărului și ale coloanei vertebrale

An apariție: 2024

ISBN: 978-606-060-109-8      978-606-060-110-4

Domeniu: Medicină. Terapeutică

Detalii: Lucrarea prezintă o importanţă deosebită pentru domeniul balneo-fizio-kinetoterapiei, în general, și pentru recuperarea medicală, în special, atât prin suportul informațional adăugat în circuitul științific, cât și prin maniera de abordare a problematicilor supuse analizei și interpretării științifice. Cartea este structurată în 3 părți. Scopul primei părţi este de a dezvolta și a explora modalități inovatoare de utilizare a device-urilor mobile în recuperarea genunchiului. Prin aceste prime capitole autorii și-au propus să analizeze modul în care dispozitivele mobile precum tablete și smartphone-uri sunt folosite în procesul de recuperare și reabilitare. Atenția acestora a fost îndreptată spre aplicațiile mobile care pot oferi exerciții personalizate, monitorizare, și feedback în timp real pentru pacienți. Partea a II-a, care a urmărit aplicarea tehnologiior actuale în patologiile umărului, surprinde o serie de aspecte specifice, cum sunt: noile abordări ale recuperării medicale, utilizarea tehnologiei în recuperarea medicală prin dispozitive medicale avansate, prin realitatea virtuală și realitatea augmentată, prin aplicațiile mobile și de monitorizare în timp real, prin Big Data și analiza datelor, importanța utilizării device-urilor mobile în recuperarea medicală, și în recuperarea patologiilor de la nivelul umărului. În partea a III-a, autorii au dorit să scoată în evidență aplicarea tehnologiior actuale în patologiile coloanei vertebrale prin: prezentarea dispozitivelor mobile utilizate în recuperarea coloanei vertebrale, beneficiile utilizării dispozitivelor mobile în recuperarea coloanei vertebrale, exemple de aplicații practice ale dispozitivelor mobile în recuperarea patologiilor coloanei vertebrale, provocări și limite în utilizarea dispozitivelor mobile în recuperarea patologiilor coloanei vertebrale și perspectiva promițătoare a dispozitivelor mobile în recuperare.

en_GBEnglish (UK)