
Autor: Gheorghiu Aurelian
Titlu: Valoarea pedagogică a activităţilor de fitness în socializarea femeilor de vârsta a doua – Monografie
An apariție: 2024
ISBN: 978-606-060-127-2
Domeniu: Educaţie Fizică şi Sport
Detalii:
Lucrarea are ca scop şi prezintă dezvoltarea unor programe de fitness adaptate specific pentru femeile de vârsta a doua, având în vedere nevoile şi preferinţele acestora, pentru a maximiza efectele pozitive în socializare şi sănătate. Lucrarea subliniază importanța educației și formării continue în domeniul fitness-ului, oferind femeilor informații despre sănătate, nutriție și exerciții fizice, contribuind astfel la formarea unor obiceiuri sănătoase pe termen lung.
Lucrarea este structurată pe trei capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografie şi anexe.
Primul capitol, „Fundamentarea teoretică privind influenţa culturii fizice asupra fenomenului de socializare a femeii”, se axează pe selectarea şi analiza literaturii de specialitate, privind abordarea conceptului de socializare prin influenţa culturii fizice în general şi a mijloacelor din fitness în special.
Capitolul al doilea, ,,Analiza structurii şi conţinutului fenomenului de socializare prin practicarea exerciţiilor fizice de către femei”, include metodologia cercetărilor, privind folosirea celor mai eficiente metode de cercetare şi conţinutul organizării şi desfăşurării cercetării.
Ultimul capitol, „Argumentarea metodico-ştiinţifică a unui model psihopedagogic de socializare a femeilor de vârsta a doua prin mijloacele fitness-ului”, conţine analiza şi interpretarea indicilor dezvoltării somatice, pregătirii fizice care ne arată starea condiţiei fizice precum şi interpretarea indicilor sociometrici individuali şi de grup a subiecţilor incluşi în experimentul pedagogic.