Chelai Ozten, Şerban Cristina – Bazele programării în limbaj de asamblare a microprocesoarelor Intel x86. Lucrări de laborator (CD)

Untitled-1
Autor: Chelai Ozten, Şerban Cristina

Titlu: Bazele programării în limbaj de asamblare a microprocesoarelor Intel x86. Lucrări de laborator (CD)

An apariție: 2016

ISBN: 978-973-614-943-6

Domeniu: Informatică

Detalii: Materialul de față reprezintă un îndrumar de lucrări practice ce se adresează studenţilor anului I de la Facultatea de Matematică și Informatică și urmărește atingerea obiectivelor specificate în programa analitică a disciplinei Arhitectura sistemelor de calcul (Computer Architectures).
Pentru o mai bună înțelegere și pentru a pune accentul pe ce este esențial, în această lucrare este prezentat limbajul de asamblare asociat microprocesoarelor Intel x86. Se evidențiază astfel componente arhitecturale esențiale ca sistemul de întreruperi, stiva, organizarea memoriei, componentele pentru creșterea peformanței de execuție ca pipeline, parallel array, caching și artificii de programare care cresc flexibilitatea de execuție.
Cunoașterea elementelor esențiale de programare în limbaj de asamblare oferă posibilitatea de a înțelege și programa sisteme de calcul cu resurse limitate, utilizate azi pentru realizarea dispozitivelor autonome cum ar fi microcontrollerele sau alte procesoare specializate.
Îndrumarul este structurat în 12 lucrări de laborator, care cuprind o gamă variată de aspecte teoretice și aplicații rezolvate în detaliu, ce permit fixarea cunoștintelor teoretice și practice în ceea ce privește programarea microprocesoarelor din clasa Intel 80×86. Astfel, fiecare lucrare conține un breviar teoretic, aplicații orientate pe tema tratată și probleme propuse spre rezolvare pe parcursul orelor de laborator, a căror abordare oferă studenților posibilitatea de a verifica nivelul de realizare a obiectivelor lucrării.

 

ro_RORomână